Suport educațional pentru elevi

Una dintre cele mai cunoscute contribuţii ale lui Galileo Galilei (1564-1642) în fizică este studiul corpurilor aflate în mișcare. În anul 1630 el a arătat că toate obiectele aflate în cădere liberă cad cu aceeași accelerație.  

Isaac Newton (1643-1727) a stabilit cele trei legi ale mișcării, precum și Legea atracţiei universale în anul 1687. Una dintre cele mai revoluţionare idei ale lui Isaac Newton a fost aceea că mișcarea corpurilor cereşti este descrisă de aceleaşi legi ale fizicii ca mişcarea obiectelor de pe Pământ.  

Michael Faraday (1791-1867) este cunoscut pentru cercetările sale asupra magnetismului şi electricităţii. În anul 1831 el a descoperit fenomenul de inducție electromagnetică și a arătat că există o legătură între electricitate și magnetism. 

În anul 1864, James Clerk Maxwell (1831-1879) a publicat teoria electromagnetismului, care a arătat că electricitatea, magnetismul şi lumina sunt toate manifestări ale aceluiași fenomen: câmpul electromagnetic. 

În anul 1895, Wilhelm Röntgen (1845-1923) a devenit primul fizician care a produs și a detectat radiaţia X. 

În anul 1896, Marie Curie (1867-1934) a introdus în fizică termenul de radioactivitate şi a descoperit metode pentru izolarea izotopilor. Împreună cu soțul ei, Pierre Curie, a descoperit elementele radioactive radiu şi poloniu. 

În anul 1897, J.J. Thomson (1856-1940) a descoperit electronul. Aceasta a fost prima particulă subatomică descoperită vreodată. 

Max Planck (1858-1947) este considerat fondatorul mecanicii cuantice. În anul 1900 el a introdus noţiunea de cuantă de energie, adică cea mai mică cantitate de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular, etc. El a stabilit, de asemenea, valoarea pentru constanta lui Planck, care este un element central în mecanica cuantică. 

În anul 1905, Albert Einstein (1879-1955) a publicat teoria relativităţii restrânse (sau relativitatea specială) care postulează că legile fizicii sunt aceleași în orice sistem de referință inerțial şi că viteza luminii este o constantă universală. Printre consecinţele acestei teorii se numără echivalența dintre masă şi energie (E=mc2), variaţia masei în funcţie de viteza de deplasare şi dilatarea temporală, timpul scurs între două evenimente depinde de mișcarea relativă a sistemelor de referință ale observatorilor.

În anul 1916, Einstein a publicat teoria generală a relativității, o teorie fundamentală a naturii spațiului, timpului și gravitaţiei, care afirmă că gravitația este un efect al curburii continuumului spaţiu-timp. 

În anul 1911, Ernest Rutherford (1871-1937) a demonstrat că masa atomului este concentrată în nucleu. În anul 1920, el a descoperit protonul.  

Niels Bohr (1885-1962) este cunoscut pentru formularea teoriei modelului atomic în anul 1913. În modelul său atomic, electronii orbitează în jurul nucleului. Niels Bohr a avut, de asemenea, un rol cheie în apariţia mecanicii cuantice. 

Wolfgang Pauli (1900-1958) este cunoscut în special pentru teoria spinului, momentul cinetic intrinsec al unei particule și pentru descoperirea principiului de excluziune în anul 1925, care este esențial pentru înțelegerea proprietăților stelelor și nebuloaselor.

În anul 1931, el a prezis existența neutrinilor, particule elementare care interacționează foarte slab cu materia şi care se deplasează prin Univers cu o viteză apropiată de viteza luminii.

În anul 1926, Erwin Schrödinger (1887-1961) a dedus ecuația care îi poartă numele şi care a devenit ecuaţia centrală a mecanicii cuantice, așa cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică. Funcţia de undă a lui Erwin Schrödinger sau „ecuaţia Schrödinger” este cea care stă la baza modelului ondulatoriu staţionar al atomului şi al mecanicii ondulatorii.

În anul 1935, Erwin Schrödinger a propus unul dintre cele mai renumite experimente de gândire din istorie, care a fost denumit „Pisica lui Schrödinger”.

În experimentul imaginar o pisică este închisă într-o cutie şi probabilitatea ca aceasta să fie vie sau moartă este de 50%. Erwin Schrödinger a arătat că până când nu ştim sigur starea în care se află pisica, aceasta este atât vie, cât și moartă, în tot acest timp pisica aflându-se într-o stare cunoscută sub numele de superpoziţie (suprapunere) a două sau mai multe stări.

În anul 1928, Paul Dirac (1902-1984) a prezis existența antimateriei, care este formată din particule care au o sarcină electrică egală, dar opusă faţă de particulele omoloage din materia obişnuită.  

Werner Heisenberg (1901-1976) este cunoscut în special pentru Principiul incertitudinii pe care l-a formulat în anul 1927 şi care introduce limitări fundamentale privind precizia măsurătorilor experimentale în mecanica cuantică. 

Enrico Fermi (1901-1954) este cunoscut în special pentru contribuţia sa la construirea primului reactor nuclear, ca parte a proiectului Manhattan. El a avut, de asemenea, contribuții majore la teoria cuantică, precum şi în fizica nucleară. 

J. Robert Oppenheimer (1904-1967) este cunoscut pentru participarea sa în cadrul Proiectului Manhattan, unde a condus activitatea de producție a primelor bombe atomice. 

Richard Feynman (1918-1988) este celebru pentru contribuțiile sale la teoria electrodinamicii cuantice, care îmbină relativitatea și mecanica cuantică pentru o mai bună înțelegere a Universului. 

În anul 1961, Murray Gell-Mann (1929-2019) a conceput o schemă de clasificare a particulelor subatomice cunoscută sub numele de Calea celor opt (Eightfold Way), iar în anul 1964 a postulat existența quarcurilor, adică particule din care sunt alcătuiţi protonii, neutronii şi alţi hadroni. 

Peter Higgs (1929-2024) a fost un renumit fizician teoretician britanic care a adus o contribuție revoluționară la înțelegerea noastră a Universului. El a prevăzut existența bosonului Higgs, o particulă subatomică care joacă un rol crucial în a da masă altor particule. Bosonul Higgs este adesea descris ca „particula lui Dumnezeu”, deși lui Higgs însuși nu i-a plăcut acest termen. Este o particulă fundamentală asociată cu câmpul Higgs, care pătrunde în tot spațiul. Pe măsură ce particulele interacționează cu acest câmp, ele dobândesc masă. Fără câmpul Higgs, particulele nu ar avea masă, iar Universul așa cum îl știm noi nu ar exista.

Henri Coandă (1886-1972) este o figură marcantă în domeniul aerodinamicii, mai ales pentru descoperirea și studiul efectului Coandă. Acest efect descrie tendința unui jet fluid de a se curba spre o suprafață convexă alăturată, în loc să urmeze o traiectorie rectilinie. 

Ștefan Procopiu (1890-1972) este un nume de referință în fizica românească, cu contribuții remarcabile în domeniul electromagnetismului și al fizicii atomice. El a descoperit momentul magnetic al electronului.

Horia Hulubei (1896-1972) este una dintre cele mai importante figuri ale științei românești, cu contribuții semnificative în domeniul fizicii atomice și nucleare. A obținut pentru prima dată spectre de raze X în gaze, folosind un spectrometru construit după o concepție proprie.

Hermann Oberth (1894-1989) este considerat unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Deși nu a contribuit direct la dezvoltarea fizicii teoretice în același mod în care au făcut-o oameni precum Einstein sau Bohr, munca sa a avut un impact profund asupra aplicațiilor practice ale fizicii și a deschis calea pentru explorarea spațiului cosmic.